Când discriminarea te face să taci…

Dana este educatoare la o grădiniță privată. În luna iulie a participat la formarea organizată în cadrul proiectului ”Avem Fiecare o Poveste”. Pentru ea a fost prima oară când a vorbit deschis într-un grup despre faptul că este de etnie romă. A fost o mărturisire emoționantă și un dar facut de Dana nouă, tuturor; în plus, încă un indicator pentru noi despre cât de mult ne-am apropiat în zilele acelea.
La câteva luni după acel moment, ne-am dat întâlnire într-o cafenea. Tânăra cu părul auriu și cârlionțat mi-a întins mâna și s-a asezat pe scaunul din fața mea. M-a privit un pic stingheră la început. Din nou se afla în poziția de a povesti cu cineva necunoscut despre faptul că ea este romă; de data aceasta însă pentru un interviu.

”La 19 ani am fost nevoită să mă angajez ca să îmi pot continua cursurile. Părinții s-au străduit mult să ne țină în școală, dar cu patru copii ajunseseră să nu își mai permită. Nu s-a întâmplat asta pentru că erau romi, situația din toată țara era așa, iar orașul din care vin nu e un loc unde să poți face prea multe. După ce am terminat liceul de limbi străine am observat că îmi place să lucrez cu cei mici și m-am angajat ca bonă, după un curs gratuit la Ocuparea Forței de Muncă. Nu a durat mult și am găsit o familie. Ea era nemțoaică, tatăl arab. Știau că sunt romă, și chiar nu au avut nicio problemă. Cred însa că aș fi avut probleme dacă lucram pentru cineva din România și ar fi aflat asta. Ei m-au luat ca atare, m-au analizat pe mine, omul, nu etnia. După trei ani și jumătate, au plecat din țară și m-au recomandat mai departe. Am început să merg în Germania ca bonă, apoi în agricultură, mi-am ajutat părinții”, își amintește Dana.

După ce a reușit să se susțină financiar, a început cursurile Facultății de Psihologie și s-a angajat ca educatoare. În toți acești ani, nu a vorbit despre identitatea ei. Nu știau nici colegele de la facultate, care făceau uneori aprecieri negative la adresa romilor. Dana tăcea, însă nu putea să nu își spună ”uite, o femeie romă te ajută pe tine cu temele și tu nici măcar nu știi…”.

”Nu sunt nici romă, nici româncă… sunt roackeriță”

Dana spune că nu a vrut să vorbească despre identitatea ei și pentru că s-a confruntat adesea cu reacții diferite, chiar și în comunitatea unde locuiește. Prietenii spuneau că nu e romă, pentru că are pielea prea albă, părul prea blond, ochii verzi. „Eu și la curs am făcut o glumă și am spus că nu sunt nici romă, nici româncă… eu sunt roackeriță. Ăsta e adevărul. Eu în cartier eram ciudata ciudaților, pentru că asta nu se întâmpla la noi,  sa asculti rock, era ceva neobișnuit. Uneori m-am simțit a nimănui”.

Dana iubește copii și poate și pentru că are alte origini decât cele ale majorității, înțelege foarte bine câ de importantă e munca cu ei, inclusiv pentru a le explica despre diferențele dintre oameni. Pentru că stereotipurile se transmit de foarte timpuriu, de acasă, nu a dorit să vorbeasca părinților de la gradiniță că ea este de etnie romă. I-a fost întotdeauna teamă că, din acest motiv, părinții și-ar putea retrage copii de la clasă, chiar dacă ea este una dintre cele mai căutate educatoare. Atmosfera de la cursul nostru și încrederea care s-a creat au susținut-o să ne vorbeasca despre asta, să ne arate încă o parte foarte frumoasă a ei, să ne spună cine este. Și, speră ea, poate că într-o zi va avea curajul să spună tuturor, chiar și părinților celor mici.

”Pentru mine participarea la curs a fost o revelație, mi-a crescut foarte mult stima de sine, acum mă simt deosebită și importantă. M-a bucurat foarte mult. Energia pozitivă de acolo m-a făcut să vorbesc. M-am așezat lângă cineva care transmitea multe emoții, o femeie cu o poveste foarte frumoasă. Atunci am văzut deschiderea celorlalte colege, unele dintre ele chiar au spus lucruri din inimă, am simțit confort, m-am simțit în siguranță, că pot spune si că nu mă vor judeca. Colega de lângă mine chiar semăna cu mama mea. Dupa asta i-am sunat pe părinții mei, să le spun că am avut acest curaj. S-au bucurat mult, pentru că ei au suferit enorm și nu suportau să știe că suntem discriminați”, mai spune Dana.

Povestea Danei a fost un dar pentru noi, iar generozitatea ei ne-a apropiat și mai mult. Dana este încă un exemplu de femeie puternică, inteligentă și iubitoare, pe care ai fi foarte norocos sau norocoasă să o ai drept educatoare pentru copilul tău.

Dacă vrei să împărtașești cu noi și povestea ta, scrie-ne pe adresa laninosanu@cpe.ro, cu subiectul Avem Fiecare o Poveste.

Mulțumim!
Echipa Avem Fiecare o Poveste

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s