Copilul, elevul și studentul tigan Nicolae Gheorghe – Partea I

Nicolae Gheorghe s-a născut pe 12 noiembrie 1946, la Roșiorii de Vede (Teleorman), într-o familie de romi sedentari; de mic a simțit că e diferit și a interiorizat diferențele dintre “țigani buni” și “țigani răi”, comparație pe care o auzea adesea de la mamă. Familia lui Anghel Țiganu, așa cum i se spunea tatălui – un șofer cunoscut în oraș, care lucra în piață – făcea parte din categoria “țiganilor buni” (Sandu, 2013).

Aveau ce să pună pe masă și trăiau chiar mai bine decât unele familii de români de pe strada pe care locuiau. Mama, Florica, îi spunea tot timpul fiului să nu vorbească şi să nu se joace cu „țiganii răi”, cei de la marginea străzii, săraci, murdari, care uneori dormeau pe-o saltea afară. Nicolae ”trebuia să fie curat, bine crescut și să nu se amestece cu ei” (Sandu, 2013, p. 87).
Nicolae Gheorghe
Într-un interviu televizat, în 2009, Nicolae Gheorghe se amuza când își amintea cum mama sa a depus toate eforturile ca el să fugă de eticheta de țigan (ca un rezultat al fricii față de deportările romilor din perioada guvernării Antonescu) și, ca o ironie, tomai aceasta a fost cariera sa de-o viață: “Mama mea nu mă lăsa să mă amestec cu ţiganii lăieţi (aşa le spunea ea ţiganilor de cort), despre care zicea că sunt murdari şi „periculoşi”. Prima spaimă despre ţigani a venit de la mama mea şi mi-a inoculat-o profund, şi acum o trăiesc” (Gheorghe, 2012, p. 302).

Chiar dacă Nicolae era un elev apreciat de profesorii săi, pentru că îi plăcea să citească și se străduia să înțelegă toate materiile care îi erau predate în clasele primare, nu a scăpat de apelative precum cioară sau țigan din partea colegilor săi români. Astfel, chiar dacă mama sa depunea eforturi să fie crescut ca român, interzicându-i joaca cu alți copii romi, eticheta cu care a crescut a fost cea de țigan (Heinschink, Karoly, 2002).

Când a împlinit nouă ani, împreună cu părinții și cele două surori, s-a mutat în București;“în noul cartier se juca cu copii români și, pentru că era cel mai mare dintre ei, devenise lider. La un moment dat, în gașcă a apărut un copil mai mare care îi spunea țigan și, uneori, îl lua la bătaie. Era atât de umilitor, încât Nicolae ar fi făcut orice să nu se mai întâlnească cu el” (Sandu, 2013, p 87-88).

Copilăria lui Nicolae Gheorghe a fost astfel caracterizată de dorința acestuia de a scăpa de povara etichetei de țigan (Heinschink, Karoly, 2002). După ce a terminat gimaziul, s-a înscris la liceul militar în Câmpulung Moldovenesc, contrar sfaturilor primite de la părinții săi: acolo, colegii l-au poreclit „africanul”. Nicolae învăța mai repede decât ceilalți și după două luni a devenit asistentul comandantului de pluton și printre cei mai buni membri ai Uniunii Tineretului Comunist. Era un adolescent atașat de doctrina marxistă, de ideea „omului nou”, altruist, muncitor, dornic să-și sacrifice viața pentru cauza binelui comun. Ideea universalistă a unei lumi egale era și o eliberare parțială de eticheta de „țigan”, care continua să-l frământe (Sandu, 2013).

Ulterior, după un accident nefericit în care un coleg de-al său și-a pierdut viața, Nicolae Gheorghe a dat examen la Facultatea de Filosofie a Universității București, secția de sociologie. Biblioteca era locul său preferat, petrecându-și mare parte din timp printre lecturile de filosofie, sociologie, antropologie, economie politică etc. A absolvit universitatea ca șef de promoție în 1972 și, pe parcursul a celor patru ani de studiu, a îndeplinit și funcția de președinte al Asociației Studenților Comuniști din Universitate (Sandu, 2013).

Ceea ce urmează face parte dintr-o altă poveste. Povestea celui care îi placea să spună despre sine că nu este “nici român, nici țigan sau rom, ci doar om’’, un om care a fost părintele activismului civic rom din România și care a contribuit în fiecare zi a existenței sale la constituirea unei mișcări pentru drepturile romilor, într-o țară care îi ținuse sclavi până la 1856.

O poveste de ’’nomad’’ pentru ca a fost mereu în mișcare, cu lucrurile mereu în spinare: un laptop, un maldăr de e-mailuri, un biblioraft și trei tricouri, după cum scria The Economist, cand pe 8 august 2013, cel ce avea să își dedice mai bine de 40 de ani din viata mișcarii romilor și luptei pentru drepturile acestora avea să treacă în neființă.

Surse:

Foto: Wikipedia
Teza de doctorat: “Etnicitate și strategii economice ale unor grupuri de romi în perioada socialistă. Studiu de caz: Oltenița”, Drd. Ciprian Necula
Heinschink, Mozes F. / Karoly, Mirjam (2001) Unpublished Interview with Nicolae Gheorghe.
DoR #12 (Vară 2013)
Wien

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s