Fuga de tigan și reinventarea etnicitătii: Nicolae Gheorghe – Partea a II-a

“Şi apoi, a rămas întrebarea fundamentală – de ce sunt eu ţigan?” (Gheorghe, 2012, p. 303). Obținuse tot ceea ce era posibil la vârsta absolvirii universității: elev eminent, student eminent, dar a ascuns tot timpul faptul că el era țigan, dintr-un complex indus de prejudecățile și experiențele copilăriei în relație cu această catalogare.

nicola 2Când era elev, împreună cu un coleg a decis să facă un tur cu bicicleta la câteva mânăstiri din zonă. La un moment dat, “un târgoveț roșu la față a ieșit dintr-o cârciumă și, văzându-l, l-a întrebat: „Bă, de ce ești tu țigan?” Pe cât de simplă e întrebarea, pe atât de imposibil i-a fost lui Nicolae să răspundă (Sandu, 2013). Aceasta este întrebarea care l-a bântuit toată viața, căutând un răspuns, inventându-se și reinventându-se în permanență. Din ce în ce, tot mai mult, Nicolae și-a combinat interesul profesional cu dilemele sale personale. Sociolog la Institutul de Sociologie al Academiei Române, a pornit în căutarea unui răspuns la întrebarea târgovețului, inițial în Brateiu, Sibiu, o comunitate de romi căldărari.

A devenit secretarul personal al lui Ion Cioabă, liderul romilor din Sibiu, a învățat limba romani și, treptat, a fost recunoscut ca parte a grupului, apreciat și ascultat (Cioabă, interviu 2012). De altfel, în toată cariera sa, reperul etnicității romilor a fost reprezentat de practicile și valorile comunității romilor din zona Sibiului. Nicolae Gheorghe îl considera pe Ion Cioabă (Pițu, așa cum îl numea cu prietenie) ca fiind tatăl său spiritual, omul care l-a reintrodus în lumea generică a romilor, lume pe care o pierduse prin istorie familia sa. A fost pasionat de practicile culturale ale căldărarilor, dar și ale altor grupuri de romi și, ulterior, a evitat să-și mai ascundă originea etnică: “prima dată am spus că sunt rom în limba engleză, mi-a fost mult mai ușor – I am a gypsy – nu am putut să spun că sunt țigan o vreme lungă, simțeam o durere cumplită când auzeam acest cuvânt. Ulterior, după ani, am încercat să mă reconciliez cu acest cuvânt” (Nicolae Gheorghe, 2012).

În paralel cu devenirea sa ca persoană, Nicolae a fost desemnat să se ocupe de problematica romilor, după ce și-a finalizat studiile universitare, realizând cercetări care au stat la baza unor planuri de lucru ale statului socialist (Heinschink, Karoly, 2002). Contactele sale cu cercetătorii occidentali au generat suspiciunea sistemului cu privire la interesele sale legate de problematica romilor, fiind interogat de către Securitate, iar cercetările sale au fost suspendate.

Astfel, cooperările sale cu cercetători din Occident au devenit o provocare pentru regim, fiind evitate contactele directe: “îi trimiteam lui Nicolae cărți și documente cu ajutorul ambasadei. Cineva mă ajuta să introduc în valiza diplomatică a Ambasadei Franței de la București aceste materiale și, astfel, ajungeau la el. El comunica cu mine prin intermediul Ambasadei” (Jean-Pierre Liegeois, 2013, Marsilia). Chiar și sub această presiune, a reușită să mențină relații de comunicare și prietenie cu o bună parte dintre cercetătorii occidentali, în timpul regimului socialist și, în mod evident, după căderea acestuia. Antropologul Sam Back i-a dedicat un articol în care releva contribuția însemnată a lui Nicolae în orientarea sa profesională și în care prezenta modul, inovativ pentru regimul socialist românesc, în care Nicolae Gheorghe a combinat interesul profesional cu afirmarea identității sale rome (Beck, 1993).

La un moment dat, în perioada socialistă, Nicolae Gheorghe s-a distanțat de Ion Cioabă, nu din rațiuni politice sau sub presiunea Securității, ci din cauza viziunii diferite asupra modului în care își proiectau dezvoltarea comunităților de romi (Gheorghe, 2012).

În 1982, sub pseudonimul Alexandru Danciu, Nicolae Gheorghe a adresat o scrisoare postului de radio Europa Liberă prin care critica situația și tratamentul la care romii sunt supuși în România. În același an, o altă scrisoare este adresată publicației L’alternative, în același scop.

După înlăturarea regimului socialist, în 1989, Nicolae Gheorghe a devenit membru al Consiliului Provizoriu al CPUN, expert pentru minorități, membru al Grupului de Dialog Social, a publicat articole în revista 22. În primul său articol, din revista 22, numărul 8, și-a prezentat o parte din experiența sa ca “țigan”, o scurtă introducere în istoria romilor și o clarificare a etnonimelor folosite pentru a desemna populația de romi din România.

În paralel, a devenit fondatorul mișcării romilor, unul dintre cei mai apreciați lideri romi, mentorul a zeci de tineri în activismul pentru drepturile omului, omniprezent la conferințele internaționale privind drepturile omului, a fost fondator al Federației Etnice a Romilor (1990), fondator și coordonator al organizației neguvernamente Romani CRISS și, prin concurs, a devenit șeful Punctului de Contact pentru Romi și Sinti al OSCE/ODIHR, fiind nominalizat pentru o serie de premii în semn de recunoaștere pentru activitatea sa, reprezentând un reper decizional pentru mișcarea asociativă și politică a romilor.

Și, totuși:

A! eu pot să „jonglez”, cum zici tu, adică am învăţat limba romani, am concurat pentru un post de consilier pentru romi (când m-au selectat la OSCE, Punctul de contact pentru romi şi sinti, la Varşovia, în 1999), dar undeva, în persoana mea, a rămas o ruptură, o frământare, un „complex” cum ziceai mai înainte. Şi apoi, a rămas întrebarea fundamentală – de ce sunt eu ţigan? -, adică cum reconstruim în plan conceptual identitatea, nu cum o trăim. Identitatea nu este un dat natural; nu suntem ţigani sau romi numai datorită faptului că avem o culoare a pielii, căci aceasta e „simţirea” noastră la prima vedere, când suntem identificaţi sau ne autoidentificăm ca ţigani, ca romi”. (Gheorghe, Rostaș, 2012, p. 303).

În prima zi a ultimului său an de viață – 2013 – s-a reîntros în sânul familiei Cioabă și, într-un ultim gest de recunoștință, s-a convertit la religia neo-protestantă pe care aceștia o practicau, într-o ceremonie intimă.

În ultima discuție pe care am purtat-o cu Nicolae Gheorghe, la doar câteva zile înainte de decesul său, parte din procesul de dezbateri lungi privind poporul rom, acesta a susținut “ne-am născut prea târziu pentru a face din poporul rom o națiune clasică și prea devreme pentru ceea ce va urma.” (Nicolae Gheorghe, 2013).

nicolaeSursa:

Teza de doctorat ,,Etnicitate și strategii economice ale unor grupuri de romi în perioada socialistă. Studiu de caz: Oltenița”, Drd. Ciprian Necula

Sursa imagini:

Muzeul Culturii Romilor, Drumul Săbăreni 101 – 125, București, România

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s